1. “Dacă-ai crezut c-ar fi putut să fie
Ceva mai mult decât ce-a fost, te-ai înşelat!…
N-a fost decât un început de nebunie,
De care-ntâmplător ne-am vindecat!…
N-a fost decât un zbor de triolete
Pe care un poet le-a scris în vis,
În cinstea celei mai frumoase fete,
Şi-a-nnebunit de’ndată ce le-a scris!…
N-a fost decât ce nu se poate spune
Decât cu ochii-nchişi şi pe-nnoptat,
În ritmul unui început de rugăciune
Pentru iertarea primului păcat!…
N-a fost decât ce-a trebuit să fie,
Şi, dac-a fost cu-adevărat ceva,
N-a fost decât un strop de veşnicie
Desprins dintr-un meschin “et caetera!”…”
2. “….Opreşte-mă!…
Nu mă lăsa
Să te sărut,
Căci gura mea
Sărută fără… “va urma”
…..
Opreşte-mă!…
Nu mă lăsa
Să te sărut,
Căci gura mea
N-a sărutat decât aşa
Cum a vrut Ea…
Şi tot aşa va săruta mereu,
Fiindcă – fatal – nu sărut Eu,
Sărută numai Gura mea…”
3. …”Ce zici?
Aşa e c-am ghicit
De ce-ai venit?…
De ce te-ncrunţi şi nu-mi răspunzi?…
Ce nou secret îmi mai ascunzi?…
De ce scrâşneşti din dinţi
Şi taci?…
Hai!… Spune-mi, ce-ai de gând să faci?
Deschide-ţi gura – mii de draci! -
Şi lasă-mă să-ţi mai sărut…
Nu gura…
Ci răspunsul mut!…”





Huh?